Nu mai exista nimic bun aici, e doar un “ceva”
E “ceva” infim, aproape de nimic.
Acel nimic care are valoare doar atunci cand ii dau prea multa importanta!
De cate ori, agitata printre ite, am deschis portite,
Si nu m-am invatat minte.
Am lasat sa intre praful, doar el se vede-acum in lumina razelor solare.
Impulsuri nervoase, taceri depline, clipe pierdute
Si ciocnit de pahare ce-n minte sta impregnat.
Un ciocan si-o dalta sa ma scape de tot ce-i bun,
Nu-i benefic deloc sa te doara bataile de inima
Acele impulsuri pe care miocardul le produce cand ti-e bine…
Nici indulcitorul nu poate fi presarat peste, nici macar fulgi de ciocolata…
Stropesc alcool peste rana deschisa, cicatrizarea e incapatanata pentru o clipa,
Dar sper, cu nimicul invaluita, ca acei nori, ce-si au un curs firesc, imi vor lasa o urma,
Un fir subtire de care sa ma pot tine atunci cand pe sarma imi voi face numarul…
